duminică, 20 ianuarie 2013

Arka lui Noa-Noa (1)



Ploua deja de cincizeci de zile, pământul plutea ca o saltea, când Spuki și Lolo își ziseră deodată: trebuie să inventăm o arkă, s-o construim din saltele de plajă și veste de salvare umplute cu aer, doar așa nu se vor îneca jivinele, nici alte obiecte necesare, nici chiar noi, cu toții vom fi salvați! Poate chiar și pe Doamne-Doamne îl vom salva de la un posibil înec, adăugă Lolo. Nu mai există acum niciun Doamne-Doamne, ci doar Noa-Noa, fiindcă Doamne-Doamne s-a umflat ca un burduf cu apă și a pleznit, o lămuri Spuki pe fetiță. Cine e Noa-Noa? îl întrebă Lolo bosumflată. Chiar noi, îi zise Spuki încrezător și se lovi în piept cu trufie de căpitan.
Corabia din saltele arăta ca o cazemată. Spuki era căpitanul, Lolo era consultant cu busola, alți căpitani nu se zăreau, doar niște ursuleți panda cu tichii de marinari și tricouri dungate peste niște bermude albe, croite, pare-se, chiar de Lolo. Ursuleții panda cu ochi de nasturi se antrenau să arate direcțiile de intrare în cazemată, cu ajutorul unor frunze ascuțite de palmier pe care le învârteau ca moriștile.
Ploaia îmbibase părul și pielea, jivinele se umflaseră, la intrare, de parcă ar fi fost bolnave de pojar. Ursuleții panda se pregătiră să le împartă tuturor caschete din nucă de cocos și termosuri cu ceai de nisip, folositoare împotriva potopului și a uraganelor. Animalele care urcau în arkă păreau, însă, să caute pe cineva anume.
Dar Doamne-Doamne unde e? întrebă perechea de elefanți care păși prima pe corabia din saltele și veste de salvare. A murit, le explică Spuki. Așa se zvonește, dar nu se știe dacă e chiar adevărat, adăugă Lolo. Sau e bolnav grav, adăugă la rându-i, Spuki. Are febră mare și nu ne poate ajuta acum, fiindcă trebuie să aibă grijă de el însuși. Dacă, însă, vom izbuti să ne salvăm, preciză Lolo, atunci îl vom salva cu siguranță și pe Doamne-Doamne. Deocamdată Doamne-Doamne nu mai are nici nume, o întrerupse Spuki, fiindcă și l-a pierdut, așa că singurul care mai poate salva lumea e Noa-Noa, zise sfătos băiețelul și le făcu semn grăbit elefanților să lase și celelalte animale să treacă.
Rinocerii aveau cornul umplut cu ciocolată pentru zile grele. Hipopotamii care veneau în urma lor țineau între fălci arbori cu banane și ananas, ca să nu piară nimeni de foame. Girafele își înlănțuiseră la gât cocotieri cu fructe semipleznite, ca nimeni să nu moară de sete. Perechile de tigri, pantere și leoparzi se hârjoneau, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, cu ciutele și țapii gnu. Leoaica și leul priveau din vârful botului cum lumea întreagă se strâmtase ca un inel de apă. Lupii și vulpile începuseră să își spună unii altora povești cu înecați, în vreme ce veverițele, iepurii, cârtițele și hârciogii tăifăsuiau despre întinsul mărilor și al oceanelor. Struții și păsările flamingo deja încercau să le învețe pe celelalte păsări cum să nu mai zboare, ci să pălăvrăgească.
Nu va fi ușor, îi zise Lolo lui Spuki. Ne descurcăm noi cumva, o liniști băiețelul. Vulturii erau supărați de moarte că nu mai puteau avea cuiburi pe vârful munților. Rândunelele, privighetorile, mierlele și turturelele făgăduiră că nu vor cânta până nu vor avea din nou o țară a lor.
Ursuleții panda numărară cu baghetele lor din frunze de palmier exact o sută de soiuri de animale și păsări. Dar jivinele apelor? întrebă Lolo. Ele se descurcă și singure, îi zise Spuki, e la mintea cocoșului, fiindcă nu au nevoie de saltele. Și acum ce vom face ca să nu ne plictisim și să nu murim? întrebă din nou Lolo, deși știa răspunsul. O să dresăm animalele și o să le învățăm povești despre oameni, așa încât ele să nu uite niciodată că au fost salvate de niște oameni, adică de noi, de Noa-Noa. Până când ploile o să se oprească, până când uraganele o să sece, noi o să le învățăm tot ce trebuie. Chiar și despre balenele ucigașe o să le învățăm? zise Lolo bucurându-se. Chiar și despre ele.

joi, 14 iunie 2012

Ultimul craniu

moloh

am văzut cele mai strălucite coaste ale rubedeniilor mele devastate de molii
    cele care locuiesc în mansarde zidite
    cele care vânează lebede negre ca să-şi injecteze lapte otrăvit
    cele care zboară pe bicicletă prin subterane cu gust de nucă

am văzut frigiderele ca nişte faguri de miere deschizându-se şi închizându-se cu viteza luminii
    cele care-şi tăinuiesc îngerii în cisterne de absint
    cele ce râd la venirea morţii în haine de blană
    cele spânzurate deasupra unui lan de maci

moloh al vietăţilor din bachelită moloh al frunzelor cusute în piele moloh al degetelor tăiate eu sunt al şaselea craniu şi strig într-o pungă ca un profet

spuki şi lolo sunt cu voi în ţinutul orhideelor rimelate
spuki şi lolo sunt cu voi în ţinutul scafandrilor cu frac de cauciuc
spuki şi lolo sunt cu voi în ţinutul bărbilor limpezite cu detergent
eu sunt al şaselea craniu rujat.





marți, 22 mai 2012

Șase cranii (5)

anavaza   

am călătorit spre deşerturi cu iarbă până la brâu. în frica mea se năştea un leopard străin. mucegai şi arsură aceasta să fie rostirea nestatornică. şi barba mea mângâiat-a până şi soarele din pântecul şerpilor. am întemeiat oraşul peste rochiile împunse cu paftale. oh voi atotputernici călăreţi ai păpădiilor care vă hrăniţi cu greieri. oh gleznele voastre cu păr de capră şi brăţări cu zimţi. noaptea mă-mbăiam într-o mlaştină cu aligatori de săpun. limbile lor s-au lipit de mine ca nişte alge. mă-nduplec să calc pe o frânghie de cal deşi anavaza îmi este ibovnică. din palmier îmi fac un coif de marinar ca să înot printre licurici. oh împărăţie a viermilor de mătase anavaza ronţăitoarea îşi va vopsi sprâncenele cu cerneală galbenă. leopardul străin şi-a devorat puii apoi s-a împerecheat c-o ursitoare. mâine vom spăla coturnii croitoreselor. vom aluneca prin pâlnia preoteasă până în ţinutul celălalt. nu-mi alungaţi beţia ci pictaţi-mă spuki şi lolo. ţinut al lânei roşii prorocesc străvezimea leopardului adăpostit dincolo. după-amiaza obloanele vor sângera aur peste părul persului.

marți, 15 mai 2012

Șase cranii (4)

kaki

kaki cât te iubesc kaki
kaki craniu kaki noapte
şi yo când la râu mi-am ţesut părul
într-o ureche de broască
am muşcat un chiparos
din care nu a curs sânge
luna luna avea mărgele de ţigancă
moartea intră şi iese din orfelinat
ţi-am aruncat un peşte în inimă
am fost dintotdeauna un clopot
carnea mea stătea la fereastră
nici şarpele nici zebra nici catârul
nu au vrut să se joace
iasomia era numele ţigăncii fără glezne
copilăria ei a fost o poveste cu perciuni
sânii cântau ca un cimpoi în fântână
kaki cât te iubesc kaki
m-am suit pe limba unui ceas
visez un cactus aprins între coapsele ei
ţiganca era împăiată în coajă de portocală
mi amor el ángel no tiene piel.

marți, 8 mai 2012

Șase cranii (3)

cușca

şi apoi foca se juca în cercuri de gimnastă
pe când marea era panteră chioară şi algele anghile sfâşiate
atunci sorbind sirop de tuse cântam la muzicuţă despre ulise urecheatul
dă-o-ncolo de treabă sirenelor
căci nimeni ispita nu o sugrumă pe stânci
apoi corăbiile sparte ca nişte pungi de hârtie
ocnaşi marinari vâslind cu furculiţa marea dezumflată
şi zeii zvârcolindu-se ca nişte lipitori
noi suntem sclavii cu miros de piele
toma cel de-al treilea craniu fugărit de o cioară din tărâmul pustiit
apoi ţinut în cuşcă timp de douăzeci şi cinci de zile la sfârşit de război
marsupiu şi-a ţesut într-un pumn de ţărână
fiindcă eu însumi fluierătorul cu barbă zbier în marsupiu cu picioarele-afară
atunci veni sfărâmătoarea şi-mi tăie coastele ca pe nişte lemne
şi jupui aerul cum o rochie de sepie
spartă sepie în noapte când nu vedeam decât cu mască de gaz
şi mă înghionti botul negru al sfărâmătoarei şi ţărâna mi se lipi de nas
aşa încât doar miasma ţinutului celălalt putea-voi s-o simt de-acum înainte.

miercuri, 25 aprilie 2012

Șase cranii (2)

dinonino


cine dac-aş striga m-ar auzi din ţinutul celălalt?
şi chiar dacă un înger m-ar lua deodată pe umeri şi m-ar arunca
aş pieri înainte să pot rosti a unsprezecea elegie
dar îngerul nu e deloc cumplit
nicicând făptura lui n-a fost un balon de săpun
căci starea de moarte e mereu de prisos
iar viii şi morţii totuna-s pe schiuri
ci pretutindeni îngerii sunt mame cu peruci
râsete râsete cafenelele au nevoie de mine
stele de niciunde simţeau că le pot topi cu limba
nicăieri nemurirea nu era mai sleită ca aici
nu este timpul ca iubind să ne-mbătăm o noapte-ntreagă
îndrăgostiţii nu se pot atinge căci le-am tăiat unghiile
neîndoios înăuntru-i afară şi niciunde nu-i undeva aiurind
el de-abia fumătorul cât era de mahmur
scuipa-va sângele strămoşilor
aceasta chiar aceasta să fie rostirea cea dintâi
când trandafirul e pojghiţă şi văduvie
şi când nicio călugăriţă nu are ceafa de născut
morţii cei pistruiaţi au văzut tânguirile fără sprâncene
îngere ia-i şi culege-i ascunde-i la subsuorile tale
orfelinatul e castelul din dinonino
unde nu mi s-au desfăcut niciodată şireturile.

miercuri, 4 aprilie 2012

Șase cranii (1)

în curtea orfelinatului crescuse un baobab cu păsări de hârtie. lolo şi spuki trăgeau cu praştia în acele păsări închipuindu-şi că pocnesc ca nişte castane cu ţepi. într-o zi începură să culeagă păsările de hârtie lovite cu praştia ca să-şi facă din ele ghirlande. până la urmă se plictisiră şi atunci săpară cu unghiile la rădăcina baobabului crezând că acolo vor găsi păsări moarte. după ce săpară o groapă cât să-ncapă amândoi de la rădăcină ţâşniră şase cranii ca nişte mingi de ping-pong. craniile aveau ochelari de soare şi cască de colonialist. ca de obicei copilaşii nu se mirară la vederea intruşilor şi începură să le vorbească. oare ce scamatorii ştiţi să faceţi? fiindcă nu vrem să vă lăsăm să invadaţi orfelinatul. atunci cele şase cranii mârâiră ca nişte pudeli şi îşi arătară măselele de minte. şi noi avem un orfelinat al nostru ziseră ele schimonosindu-se. ce mai tura-vura iată povestea ţinuturilor unde nu se găsesc păsări de hârtie.

mirele bolnav

odinioară dacă-mi amintesc bine în noroi m-am întins. eu sunt negrul. oh vrăjitorilor nu mă ascundeţi în maşina de spălat. cu rănile mi-am pierdut moartea. de fapt mi-am vopsit răni cu pensula morţii. moştenesc de la un măscărici craniul albastru și sunt pângăritor. cri de chat. de sub unghii cresc ferestre prin care nu văd nimic. am venit fără măruntaie din ţinutul ţimerelor pe doamne-doamne l-am aşteptat cu lăcomie. după craniul purtat voi fi socotit din neamul celor scobiţi în oase. în ţinutul meu nu există mântuire fiindcă eu sunt întotdeauna beat. cine să mă cumpere ca să mă expună într-o bibliotecă mincinoasă? mă aflam în faţa unui luptător de sumo care avea în pântec o dansatoare de sârmă. l-am spintecat şi am scos dansatoarea în timp ce ea se învârtea ca un înger idiot. apoi dansatoarea s-a prefăcut în ciclon. fără-ndoială că nu eram un naufragiat ci o pisică plictisită. pielea capului mi-a fost pusă la uscat ca o trufie. pielea capului mi-a fost pusă la uscat în bucătărie. diavolii sunt la ora de ceai. am să dezvălui toate cele ce se ştiu. am fost mirele bolnav şi am somnolat pe acoperişuri. pe craniu mi-am tatuat un trabuc. vedeam un orfelinat în locul unei tutungerii. eram ciclonul cârtiţei şi-am fost topit în ţinutul celălalt de o jivină cu două capete. astfel am ajuns să mă îndrăgostesc de curcubeu.