marți, 29 noiembrie 2011

Ce s-a zis pe la lansări (I)

Cosmin Perța
(text citit la lansarea cărții Ținutul Celălalt la Târgul de carte de la București, 26 noiembrie 2011)
Ținutul Celălalt, o voi spune de la început, mi se pare a fi cel mai ambițios proiect poetic al ultimilor ani. Atât prin tema abordată cât și prin miza dialogică. Tema bolii psihice pe cât este de ofertantă din punctul de vedere al deschiderilor oferite imaginației, pe atât este de delicată în ceea ce privește aspectele stilului și a nuanțelor experimentale. Este nevoie de o coordonare aproape perfectă între valențele abisale, dezordonate ale delirului și minuțiozitatea maniacală a discursului care te transportă dincolo de perdeaua realității, în ținutul celălalt. La cea mai mică neatenție perdeaua se poate destrăma descoperind fantoșele și artificiul. Citind însă volumul Ruxandrei Cesereanu și al lui Marius Conkan nu am avut nicio clipă senzația că m-aș afla altundeva decât în lumea magică, grotescă, crudă, fermecătoare și oripilantă deopotrivă a lui spuki și a lui lolo. Sentimentul pe care l-am încercat era un amestec de înduioșare cu tristețe, revoltă, neputință. La prima lectură niciun moment textul nu m-a lăsat din țesătura lui hipnotică lui și nu mi-a permis să mă uit cu atenție la structură, la compoziție. Mi se părea atât de autentic, de viu, încât o astfel de cercetare rigidă mi se părea inutilă. Mă aflam în fața paradoxului unui miraj însuflețit, dublu însuflețit, a unei închipuiri vii, generatoare de imagini tulburătoare. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, arhitecții Cesereanu și Conkan construind cu migală un edificiu baroc al traumei delirante, un teritoriu menit nu să suplinească realitatea, ci să o înlocuiască cu totul, nu temporar, ci pentru totdeauna. Procesul este unul firesc, natural, transferul de realitate se face insesizabil, folosindu-se de o inventivitate debordantă, de o imaginație luxuriantă, dar totuși precisă, cu analogii dintre cele mai surprinzătoare și imagini greu de uitat. De prisos să mai atrag atenția asupra variațiilor de tehnici, a paletei extrem de diversificate și de elaborate de mijloace literare și de limbaje (unele inventate) angrenate de cei doi autori în vârtejul nebun al acestei cărți.
Că Ruxandra Cesereanu este o maestră a delirului oniric poetic și a scrisului la patru mâini știam, dar virtuozitatea cu care Marius Conkan îi răspunde, o contrează, o continuă, mi se pare de admirat. Modul în care cei doi comunică în scris este atât de omogen încât sunt aproape insesizabile intrările în scenă, succedările celor două voci narative. De invidiat acest tip de dialog care creează lumi multidimensionale, care nu se oprește la un singur palier al imaginației, ci sondează și cartografiază integral o lume smintikă și magisstrală, Ținutul Celălalt.
Nu-mi mai rămâne decât să-mi exprim invidia poetică, să-i felicit cu sinceritate pe Ruxandra Cesereanu și Marius Conkan pentru această carte cu adevărat mare, să felicit și editura care i-a publicat și să sper că la anul ce vine cartea aceasta își va primi recunoașterea critică meritată. Nu sunt critic literar, nu știu dacă această carte este cea mai bună carte de poezie publicată în 2011, dar știu cu siguranță că este cea mai complexă.




Lansarea cărții Ținutul Celălalt
(București, Târgul de carte Gaudeamus, 26 noiembrie 2011)
Octavian Soviany:
Lectura cărţii Tărâmul Celălalt mi-a adus aminte de o întâmplare care s-a produs exact cu un an în urmă, era în zilele din anul precedent al acestui târg, când am asistat la lansarea unui volum, un volum care îi aparţinea unui poet despre care nu auzisem până atunci, poetul se numeşte Nicolae Avram, iar cartea se numea Federeii, o carte în care era prezentată viaţa dintr-un orfelinat cu o puritate şi o violenţă extremă pusă într-o lumină necruţătoare. Şi iată că peste un an de zile am avut ocazia să mai citesc iarăşi o carte care tot de la un orfelinat porneşte, dar care este cu totul altfel decât ceea ce citeam în anul precedent. Pentru că este vorba aici de doi copii care încearcă să fugă din lumea în care se găsesc, construindu-şi fel de fel de alte lumi, fel de fel de alte realităţi pline de stranietate, pe jumătate feerice, pe jumătate coşmareşti. Dar ai zice că aproape întotdeauna sunt coşmareşti fiindcă oricât de luminos, oricât de plin de policromie ar fi paradisul pe care şi-l proiectează cei doi copii, mereu se insinuează câte o prezenţă neliniştitoare, indiferent că este vorba de moarte sau de Baubau sau chiar de Dumnezeu care îşi modifică şi el în visurile celor doi copii statutul cunoscut, transformându-se într-un fel de marionetă beckettiană care ne aduce aminte de estropiaţii care locuiesc într-o pubelă din piesa de teatru Sfârşit de partidă. Este cuceritor acest joc cu imaginile, conştient însă jocul parcă de propria lui evanescenţă, de faptul că este un spectacol şi stă ca orice spectacol sub semnul efemerităţii, fiindcă ceea ce se construieşte pe tot parcursul cărţii se deconstruieşte în finalul acesteia când minciuna tuturor mirajelor, minciuna tuturor numerelor de iluzionism este dată pe faţă într-un text în care sunt citate şi parafrazate versete din Ecleziast, şi această lume mirobolantă dar şi înspăimântătoare sfârşeşte prin a se aneantiza. Prin urmare, toată cartea este, în cele din urmă, un frumos, fascinant, teribil număr de iluzionism. Nu ştiu cât din textul acesta aparţine fiecăruia dintre cei doi autori, evident că nu are importanţă, însă mi-am permis să recunosc în multe dintre textele prezente în volum câteva dintre, haide să spunem, constantele poeziei Ruxandrei Cesereanu, care este, de asemenea, o poezie vizionară prin care bântuie coşmaruri, şi de asemenea, o poezie cu un caracter foarte teatral, prin urmare baroc. E vorba, cum spuneam, de un spectacol conştient mereu şi mereu de propria-i evanescenţă şi de aceea plasat sub semnul melancoliei.
Simona Popescu:
Încep legându-mă de ceea ce a spus Octavian Soviany înainte: fiecare din noi citeşte cartea lui, fiecare din noi citeşte altă carte. Octavian Soviany vă spunea că este o carte despre doi copii care evadează în felul lor într-un ţinut al imaginarului, de la un orfelinat. De fapt, cartea aşa şi începe, spunând despre ce este vorba din prima frază - “Ţinutul Celălalt în care e vorba despre spuki si lolo, doi copilaşi aflaţi la orfelinat, despre o tanti şi un baubau, despre doamne-doamne pe care cei doi copilaşi îl caută şi prin care zboară cu un avion de hârtie” etc. Îmi aduc aminte de un celebru tablou al lui Magritte care se numeşte Ceci n`est pas une pipe, aceasta nu este o pipă. Uneori, când scriitorii spun - aceasta este o carte despre cutare lucru - nu trebuie să-i crezi pe cuvânt. Prin urmare, aceasta este o carte despre doi copii care fug de la orfelinat dar mai este şi altceva. Eu am citit-o aşa: sigur că este şi o carte despre doi copii care fug de la un orfelinat, dar pe mine m-a interesat altceva. Aceasta este o carte despre doi oameni foarte serioşi care inventează o jucărie, inventează nişte personaje-jucării, un fel de perepetuum mobile, un perpetuum mobile care putea să meargă la nesfârşit până la sfârşitul vieţii lor, sau mă rog, a unuia dintre ei. Este un perpetuum mobile al imaginaţiei fiecăruia, un perpetuum mobile de fantezii, de invenţii şi aşa mai departe. Este evadarea a doi scriitori. Ce fel de scriitori? Despre Marius Conkan nu ştiu prea multe, am aflat de pe net că a publicat, a debutat cu o carte de versuri şi am citit câteva poezii. El este mai degrabă un apocaliptic şi un vizionar şi un expresionist şi m-a mirat că se dedă jocului aşa. Ruxandra Cesereanu este aparent o barocă, dincolo însă de dantelele astea pe care ni le flutură de o viaţă în faţă, se ascunde o expresionistă, eu o consider o poetă expresionistă îmbrăcată într-o superbă rochie de dantelă. Dacă vreţi aşa o metaforă a poeziei ei - ar fi la mijloc multă dantelă colorată, poate şi nişte jucării care ascund în miezul lor un cuţit foarte ascuţit, cu care se pot face multe lucruri… să tai pâine, de exemplu. Iată, deci, doi scriitori serioşi, mai degrabă expresionişti, care nu zic că se joacă, pentru că sună prost, nici se ţin de joacă, sună prost, dar care fac o jucărie, iar jucăria aceasta este imaginată ca un perpetuum mobile. Când doi scriitori de-adevăratelea, oameni serioşi, încep să se copilărească sau să se joace, pe mine mă interesează dacă jocul e serios. Când jocul este serios, jocul este doar un pretext. Câteodată o carte pentru copii sau o carte despre copii este un foarte bun pretext ca să mobilizezi tot felul de lucruri, ai o libertate neînchipuit de mare. Ştiţi cum mi-am dat seama de asta? Am început cu Şerban Foarţă, acum patru ani, o carte. Noi n-am vrut să fie o carte, dar vedeam că înaintează şi o să fie poate o carte. Şi el mi-a spus “O publicăm?”. Şi eu am zis “Nu, că nu a fost vorba de o carte, haide să o ducem, o ducem până vedem. Eu îl iubesc foarte mult pe Şerban Foarţă, fac o mică paranteză că nu am încotro, suntem în fond la o lansare de carte, adică totul e mai lejer. Eram la o întâlnire cu liceeni şi invitată eram eu, dar cum domnul Foarţă era în sală am zis “Veniţi şi dumnevoastră domnul Foarţă, nu se poate să staţi în sală, o să fie mai bine aşa”. Şi fără să fi avut o înțelegere acolo pe scenă, a fost prima dată când ne-am dat seama că ne iubim foarte mult şi atunci domnul Foarţă a zis “Uite, eu sunt bric”, iar eu am răspuns - “Şi eu sunt brac”. Și, după întâlnirea asta, domnul Foarță mi-a trimis un mail în versuri, “bric, brac” şi eu i-am răspuns la mail, el îşi cerea scuze iar eu i-am răspuns în versuri, “Dar nu trebuie să vă cereţi scuze”. Şi am ţinut-o tot aşa în mailuri şi a ieşit o jucărie şi vreau să vă spun că, în general, eu consideram rima uşoară, e prea uşor, e uşor să faci rime ce din coadă o să sune, da? Am descoperit că rima e uşoară dar te lasă să mobilizezi fantastic de multe lucruri, aşa cum nu poţi să mobilizezi când eşti pe terenul tău, pe limbajul tău de scriitor. În aşa fel încât, eu am văzut ce mobilizaţi voi doi, scriitorii de acum din Ținutul Celălalt. Eu am citit o carte despre doi scriitori, o carte despre Ruxandra Cesereanu şi Marius Conkan - şi m-am gândit la fiecare în parte. Ce norocos e Marius, băiatul ăsta, că a găsit o scriitoare importantă, nu? Ruxandra Cesereanu e cineva, da? Ce noroc a avut că ea a scris o carte cu el, un debutant, în fond. Dar și ce noroc a avut Ruxandra Cesereanu, această scriitoare cunoscută, să găsească un băiat atât de deştept şi un poet atât de disponibil ca limbaj poetic cum este Marius Conkan. Trebuie să recunosc că noi, eu şi domnul Foarţă, nu am dus jocul până la capăt, s-a stricat barca, pentru că fiecare trăgea de vâsla lui. Așa încât am zis - uite, uite cum reuşesc ei (Ruxandra și Marius) să ducă jocul până la capăt; dar pe de altă parte am zis, dar poate că nu e bine, fiindcă nu se mai vede care e unul și care e celălalt. Poate că Marius a intrat într-o capcană, în fond, el a intrat pe tărâmul poetic al Ruxandrei Cesereanu, dar la fel de bine poate că el a adus miezul expresionist, el l-a făcut mai vizibil, obsesiile astea legate de Baubau poate că sunt impuse de el. Există un loc, însă, în carte, unde pot să jur, pot să bag două mâini în foc, nu doar una, că este vorba despre un fragment scris de Ruxandra Cesereanu. Este aici o punere în abis, Ruxandra vorbeşte despre lumea ei, pornind de la obiectele din camera ei de acasă așa, încât pot să jur în ce privește jumătate din enumerație (deși cartea asta este o fantezie toată), dar jumătate din enumeraţie, din obiectele astea, Ruxandra, eu cred că există, am fost la tine acasă, nu ştiu, nu văd, nu sunt atentă când intru la cineva în casă ce are prin casă, sunt atentă la omul ăla, dar la pagina 112, tu doar să imi confirmi, autorii imaginează amândoi o pâlnie în care alunecă cele două personaje care dau de o cameră, o cameră care este precum camera din Călătorie în jurul camerei mele de Xavier de Maistre; iată fragmentul: “se afla acolo un dulap cu oglinzi uriaşe/ prin care se putea călători către alte oraşe”, eu l-am văzut, “apoi era un coş cu umbrele”, “apoi erau două fotolii-pat pentru culegătorii şi spunătorii de poveşti/ care ascultau pink floyd”, ştiu că ea (Ruxandra) ascultă Pink Floyd; apoi “psihedelizau şi mureau după veşti/ din alte lumi şi genuni cu minuni” şi aşa mai departe. Dar am pus un semn de carte şi cu asta termin, m-am gândit cu cine seamană Ținutul Celălalt, pentru că întotdeauna scriitorii au o familie, iar când n-au o familie a lor, îşi caută o familie. Eu sunt genul de om care îşi caută o familie literară, am multe rude şi mi-s tare dragi cu toţii, şi copii şi bătrâni, şi mătuşi, verişoare, surori, fraţi. Așa că le-am căutat familia Ruxandrei și lui Marius. În materie de literatură, este Leonid Dimov, din când în când cartea de-acum sună a Dimov, mai ales rima sună a Dimov, aţi şi vrut asta probabil.
Ruxandra Cesereanu: Şi Naum puțin.
Simona Popescu: Naum n-am găsit.
Ruxandra Cesereanu: Este chiar un Apolodor acolo.
Simona Popescu:

Cine ştie, am văzut un Apolodor, dar asta nu înseamnă că… deşi, firește, Gellu Naum, sigur că da. Am mai găsit în familia voastră poate și pe regizorul care a scris o carte pentru copii, Tim Burton, cu siguranţă. În literatura română, probabil că ştiţi de cartea lui Bican, Florin Bican, Cântece mârlăneşti, este extraordinară, poezie pentru copii, de groază. Este cartea preferată a fiicei mele, ea fiind scrisă pentru oameni mari. Este apoi Michel Gondry, care probabil că ştiţi că este regizorul lui Bjork, clipurile lui Bjork sunt făcute de Michel Gondry; sau poate aţi văzut La science des rêves; Gondry e un nebun, e un tip formidabil, îl iubesc, bănuiesc că e din familia voastră (Ruxandra și Marius), dar e şi din a mea; şi mai este Guillermo del Toro cu Labirintul lui Pan. Şi mai este o formaţie, sigur ştiţi Lady and bird, bineînţeles. Eu zic că e o familie atât de frumoasă, mi-e dragă familia asta, din când în când le fac o vizită, deşi cred că sunt ai mei, rude de gradul doi, verişori de gradul doi. Cam asta am de spus. Eu cred că Ținutul Celălalt este o carte despre doi scriitori şi despre prietenia lor şi e o carte foarte frumoasă şi impresionantă, dacă o citim şi aşa.


luni, 21 noiembrie 2011

INTERVIU PENTRU ȘI ÎN SUPLIMENTUL DE CULTURĂ


1. De unde ideea unui proiect despre lumi alternative?

Ruxandra Cesereanu:

La atelierul de scriere creatoare pe poezie din 2007 pe care l-am ținut în cadrul Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului din Cluj, la final, le-am propus participanților (vreo zece studenți) să scriem laolaltă un poem de tip cadavre exquis, iar acest poem s-a numit Copilul cu sindromul Down. Nu a ieșit prea grozav, deși avea câteva fragmente interesante. Nemulțumită că respectivul cadavre exquis n-a izbutit, i-am propus celui mai bun finalist al atelierului de poezie, Marius Conkan, să scriem împreună un poem pe aceeași temă – și așa am obținut poemul Ieșirea. Pe muzică de fanfară și acordeon, un text mult mai creditabil valoric decât Copilul cu sindromul Down. Apoi, în 2008 am inițiat un atelier de scriere creatoare în proză (ținut tot în cadrul Phantasma); la sfârșitul unuia dintre ateliere am început să discut cu Marius despre posibilitatea unui nou poem scris la două mâini, dar mult mai amplu și pe o temă anume: copilăria. Marius Conkan fusese cel mai bun finalist al atelierului meu de poezie și scria el însuși o poezie (de sine stătătoare) pe care o creditam estetic, prin urmare la el mă gândisem, în principiu, pentru ceea ce avea să devină un al doilea experiment-limită, după Submarinul iertat pe care îl scrisesem cu Andrei Codrescu (poet cunoscut și recunoscut, având practica exemplară a poeziei americane). Voiam acum să scriu cu un poet mult mai tânăr decât mine, care să nu fie plasat din start într-un canon poetic. Aveam și titlul pentru noul experiment: Ținutul Celălalt. Așa că pornind de la titlul Ținutul Celălalt (care, evident, trimitea și la tărâmul celălalt, din basme, dar care era mai mult decât atât și altceva), i-am vorbit lui Marius despre posibila poveste a doi prichindei, o fetiță și un băiețel (autiști sau bolnavi de sindromul Down - nu am fost deciși de la început) și aflați într-un spațiu anume, un orfelinat. Provocarea noastră era să redăm într-un limbaj “bolnav”, “stâlcit”, toată istoria copilașilor, încălcând limitele limbajului poetic. Fiecare din noi urma să aibă unul din rolurile prichindeilor, iar călătoria din poem avea să se concentreze atât pe paradisul (fericirile), cât și pe infernul (spaimele) copilăriei. În după-amiaza dinainte să începem poemul-pilot, aceasta a fost provocarea care ne-a stimulat pe amândoi: oare vom fi în stare să scriem cu (din, în, prin) mintea și cu (din, în, prin) limba (stâlcită) a unor copilași bolnavi de sindromul Down (sau autiști)? Vom putea face poezie din așa ceva? Vom putea construi o lume coerentă tocmai în/prin incoerența și boala ei? Aceasta a fost originea experimentului.

Marius Conkan:

Mai adaug doar atât -chiar dacă am pornit de la două nume de copii debili, de la un orfelinat și de la un titlu, imaginarul Ținutului Celălalt s-a cristalizat pe parcurs, noi neștiind niciodată ce va urma după o partitură scrisă sau după un poem întreg al cărții.

2. Există o poveste reală de la care ați plecat?

Ruxandra Cesereanu:

Copilăria mea a fost marcată, în vacanțele de iarnă și vară, când ajungeam la Craiova, de figura unei mătuși materne care suferea de sindromul Down. Am putut urmări viața acestei mătuși din tinerețea ei (eu eram copilă pe atunci) până aproape de moartea ei (acum mai bine de un deceniu). Nu am folosit deloc personajul mătușii mele în Ținutul Celălalt, dar sunt convinsă că inconștientul meu a fost atins de și umplut cu imaginea (chipul) și viața acestei mătuși. Când eram fetiță mă miram de retardarea ei, pe care nu o pricepeam nicium; mai târziu, crescând și explicându-mi-se în familie despre ce este vorba, m-am obișnuit cu acest handicap al mătușii mele. Am avut, însă, prilejul să zăresc adolescenți bolnavi de sindromul Down pe vremea când eram studentă, iar drumul meu spre facultate trecea prin fața unui așa-numit Laborator de Sănătate Mintală (numit astfel pe vremea comunismului). Uneori, când eram în treacăt prin fața Laboratorului, zăream figurile unor adolescenți suferind de sindromul Down! Eram curioasă și tulburată de aceste figure pe care le-am tot zărit vreme de patru ani, cât au durat studiile mele.

Marius Conkan:

La începutul cărții am recreat anumite spaime ale copilăriei (era un joc numit omul negru, personaj de care toți copiii sunt înfricoșați) – pe parcurs, însă, aceste spaime au început să devină generice, un soi de pattern-uri ale copilăriei.


3. Înțeleg că este vorba de o trilogie. De ce ați început cu poezia?

Ruxandra Cesereanu:

Ținutul Celălalt a fost prima carte finalizată, chiar dacă în paralel a fost scris, la un moment dat, și Celălalt Ținut Celălalt (ca manuscris alternativ de poezie, adică manuscris de sertar – căci nu va fi publicat niciodată, exact acesta este rostul lui). Romanul fantasy Dincolo de Ținutul Celălalt s-a născut după ce am încheiat Ținutul Celălalt s-a ivit dintr-o provocare orgolioasă. Lautréamont a scris Cânturile lui Maldoror ca pe o carte neagră, a infernului; dar declarase în fișele și notițele sale că intenționa să scrie, alternativ și compensatoriu, o carte a paradisului. Nu a mai apucat să o facă, întrucât a murit prematur. Mi-aduc aminte că, la un moment dat, pe când scriam cu Marius la Ținutul Celălalt și încercam să pricepem noi înșine spaimele contrapunctice și adânci ale copilăriei pe care le conținea major cartea noastră de poezie, ne-am chestionat dacă nu ar fi timpul să scriem și o carte întru totul hâtră, care să nu mai conțină nimic infernal și care să le prilejuiască lui Spuki și Lolo o călătorie năstrușnică în jurul lumii.

Marius Conkan:

Am început cu poezia, fiindcă eu sunt poet și pe vremea aceea (la 20 de ani cât aveam când am început să scriem la Ținutul Celălalt) nu-mi puneam problema că voi scrie vreodată proză. De fapt, nici acum nu-mi pun această problemă, chiar dacă împreună cu Ruxandra Cesereanu am scris și un roman fantasy.


4. Umberto Eco vorbeste în Lector in fabula despre “lumile posibile”. Ce sunt lumile “alternative” în raport cu cele “posibile”?

Ruxandra Cesereanu:

Pentru mine, lumile alternative sunt o variantă lăuntrică (psihică) de realitate (uneori o numesc infra-realitate, alteori, para-realitate). Dar cred că Marius Conkan poate explica mai "firoscos", căci, de trei ani încoace lucrează proiecte de cercetare (licență, disertație, iar acum și doctorat) pe așa ceva.

Marius Conkan:

Toate lumile alternative sunt posibile, dar nu toate lumile posibile sunt alternative. Posibilitatea lumilor alternative este legată de următorul lucru: în ce măsură o lume imaginară este adecvată cu ceea ce un cititor/autor consideră drept compensatoriu în raport cu lumea în care trăiește?


5. Cine/ce sunt Spuki și Lolo?

Ruxandra Cesereanu:

Cei doi prichindei sunt, firește, materializări ale unui inconștient legat, cum spuneam deja, de fericirile dar mai ales de spaimele copilăriei. Pe de o parte. Pe de altă parte, evident, Spuki și Lolo sunt și niște proiecții ale celor doi autori, care s-au jucat fantezist și demențial scriind destule partituri din întregul proiect Ținutul Celălalt (poezie, proză, spațiu virtual).

Marius Conkan:

Spuki și Lolo sunt, pe rând și împreună, autorii, cititorii, copiii, adulții, bătrânii, morții și viii.


6. Avem un public pregătit pentru “Ținutul Celălalt”, un ținut mental?

Ruxandra Cesereanu:

Oricine gustă Alisele lui Lewis Carroll, Peter Pan și Wendy de J. M. Barrie, Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry, Cronicile din Narnia de C. S. Lewis, Povestea fără sfârșit de Michael Ende – poate afla în Ținutul Celălalt un The Otherland al mileniului trei. Așa nădăjduim cei doi autori (dar dacă este într-adevăr așa doar cititorii pot spune).

Marius Conkan:

Întotdeauna a existat un public pregătit să citească și să asculte povești, dar nu întotdeauna poveștile au fost pe măsura așteptării publicului. Era nevoie și de un ținut al nostru, autohton, chiar dacă până la urmă Ținutul Celălalt… se globalizează.


7. E o întreagă lume nouă în această carte. Nu v-ați gândit la un dicționar al “Ținutului Celălalt”?

Ruxandra Cesereanu:

Cred că Marius a avut la un moment dat ideea vagă a unui astfel de dicționar, dar am abandonat-o amândoi dintr-un soi de comoditate auctorială (deja proiectul avea multe componente – poezie, manuscris alternativ de poezie, proză, spațiu virtual; ne gândisem la un moment dat inclusiv la benzi desenate cu Ținutul Celălalt sau chiar la un joc pe computer; apoi nu știam nici noi exact cât de amplu sau redus ar fi fost respectivul dicționar). Întrebarea de acum este, însă, mai mult decât binevenită întrucât ne mobilizează empatic. Pe blogul www.tinutulcelalalt.blogspot.com am putea realiza chiar acest dicționar, de ce nu? Mulțumim pentru sugestie și imbold.

Marius Conkan:

Ar fi interesant un dicționar cu personaje și locuri din Ținutul Celălalt, care să ajute cititorul în călătoria sa prin această "lume nouă". Din câte îmi amintesc, un asemenea dicționar a fost întocmit pentru Cronicile din Narnia, de C. S. Lewis.


8. Care este povestea celor cinci papyrusuri?

Ruxandra Cesereanu:

Împărțirea manuscrisului Ținutul Celălalt în cinci papyrusuri a survenit doar la șlefuirea finală a cărții (înainte să propunem textul definitivat la editură). Recitind cu lupa manuscrisul și corectându-l, am decis împreună să nu lăsăm poemele-capitole din carte să plutească aleatoriu unul după altul (în șir ori în șnur), ci să le grupăm pe papyrusuri, în funcție de liantul dintre poeme și partituri și în funcție de temă.

Marius Conkan:

Ținutul Celălalt conține și o dimensiune mitică (e vorba de o mitologie inventată, referitoare la zeul Olikups, la zeița Pandișpan etc.) – de aceea, pe lângă explicația oferită de Ruxandra Cesereanu, mai spun că împărțirea în cinci papyrusuri a cărții face trimitere la o lume arhetipală, o lume-palimpsest, care a supraviețuit timpului, prin parcurgerea mai multor stadii imaginare, de la cele mitice, la cele de resemantizare a unor narațiuni fantasy.


9. Cum a fost experiența acestui proiect scris în doi?

Ruxandra Cesereanu:

Provocarea noastră, a celor doi autori ai Ținutului Celălalt, a fost legată nu doar de transgresarea limitelor limbajului poetic, ci și de găsirea unei soluții pentru a reda o gândire de tip Down, prin mintea unor prichindei. Cuvintele, limbajul erau una, gândirea era, însă, ceva chiar mai greu de izbutit. Cum puteam să redăm așa ceva, să sugerăm rupturile de sens în mintea unor copilași? Acestea au fost neliniștile noastre esențiale și de aici a și venit provocarea majoră. Firește, am avut la îndemână câteva mostre de texte reale (deși foarte puține, vreo cinci pagini, nu mai mult) ale unor astfel de copilași, astfel încât să încercăm să pricepem, lingvistic și stilistic vorbind, măcar un minim mecanism al felului în care noi înșine să producem poemul ca atare. Pentru mine Ținutul Celălalt este/a fost o experiență teribilă și iluminatoare. Ce știu sigur este că, după Submarinul iertat scris cu Andrei Codrescu și mai ales, după proiectul Ținutul Celălalt, concretizat cu Marius Conkan, experiențele mele limită la două mâini (sau la patru mâini, cum îmi place să spun) s-au încheiat. Am experimentat poetic tot ce era posibil și imposibil.

Marius Conkan:

Extatică, fiindcă îmi scriam aproape electrizat partiturile, întemeietoare de lumi compensatorii (întrucât a presupus o călătorie până la capătul imaginației fiecăruia dintre cei doi autori), și minunată (cum ar spune Lewis Carroll care constituie, în viziunea mea, matricea acestui gen de literatură).

vineri, 18 noiembrie 2011

nu vă faceți grigi

Provocarea noastră, a celor doi autori ai Ținutului Celălalt, a fost legată nu doar de transgresarea limitelor limbajului poetic, ci și de găsirea unei soluții pentru a reda o gândire de tip Down, prin mintea unor prichindei. Cuvintele, limbajul erau una, gândirea era, însă, ceva chiar mai greu de izbutit. Cum puteam să redăm așa ceva, să sugerăm rupturile de sens în mintea unor copilași? Acestea au fost neliniștile noastre esențiale și de aici a și venit provocarea majoră. Firește, am avut la îndemână câteva mostre de texte reale (deși foarte puține) ale unor astfel de copilași, astfel încât să încercăm să pricepem, lingvistic și stilistic vorbind, măcar un minim mecanism al felului în care noi înșine să producem poemul ca atare.



în magazie e întuneric lolo mi-e teamă
îngerii au ochii din nasturi şi sforăie
un marinar şchiop în dulap
prinde fetiţele prefăcute-n rochiţe
ferestrele-s din zahăr ars pentru totdeauna
n-ai să găseşti lolo printre jucării nici luna
nici lamele de ras ale lui tati
baubau nu va intra aici niciodată
el se sperie de jucăriile moarte
pe care tu ştii să le repari cel mai bine
nu erau lebede ci omuleţi din desene animate
căutând-o pe mami în magazie
omuleţi care vor să doarmă printre jucării
să-ţi înghită agrafele şi pantofiorii cu sclipici
spuki vei muri de nebunie
lolo vei ajunge-n vis
spuki nu are bani de avion
mami s-a supărat pe el
doar îngropat într-o jucărie
voi putea să-ţi cânt
să mă auzi din depărtare
mâncând pufuleţi şi bucurându-te de soare
doar având inima în pământ
tu mă vei roade ca pe nişte bomboane
vei crede că moartea va veni cu pompoane
lolo moartea miroase a fantome din abecedare
şşt jucăriile au gust de lămâie
de hubba bubba mentolată pe care-o lipesc de codiţele unei păpuşi
lolo se-nchide-n dulap iar eu într-un ciorap
amândoi ne spunem poveşti de demult
george era salvator cel mai bun a văzut o păsărică roz şi george l-a văzut şi a văzut un peşte în apă şi piştişorul muţumeşte că l-a salvat şi se leul cel rău să aproape de familia lui george a văzut nişte frunze şi a dus la familie şi se a tănit cu o femeie fumoasă şi a vut o rochie bastă şi s-au măritat şi pă ună a arătat lumea lui şi a făcut nişte copilaşi o fetiţă un băieţel şi o fată george s-a suit pe un lefant şi s-a tâlnit cu nişte maimuţe şi i-a spus ce cauţi în pădure mă pimb şi s-a uitat la nişte frunze şi lefantul l-a ascultat lefantul s-a dus undeva cu george în o peşteră mică şi s-a tâlnit nişte copilaşi mamă tată şi bunică george s-a dus o case şi s-a dus acolo şi a văzut cerul foarte fumos a văzut şi soarele şi s-a dus la uraş şi a tânit nişte oameni şi era şeful lor şi pă ună el i-a spus la oameni că nu vă faceţi grigi o să vă salvez
după ce lolo şi spuki şi-au spus poveşti
jucăriile moarte au strigat la ei
ne e somn vrem să visăm ciocolată
îngeri atârnaţi de furtun
lolo şi spuki nu au fumat niciodată tutun
doar alte ierburi pe care mami le arunca pe fereastră
lolo în pantalonaşi spuki-n rochie albastră
priveau curcubeul
lolo era lângă mine
cu drăcuşorii din pachetul de ţigări
mami nu poate străbate uscaturi şi mări
nici dacă sufletul ei ar fi din benzină
lolo e fetiţă rea
vrea să fie acadea
cu oase de plastic
mâna stângă de elastic
vrea să mă ştie viu
sufocat în vitrină de baubau
lolo ochii mei străpunşi cu ace
cad peste jucăriile din magazie
piele pe funie ghimpată
trompă de hipopotam şi venin
în magazie nu e doamne-doamne ci baubau
deşi el nu vine aici niciodată
fiindcă nu a mâncat ciocolată
lolo o să ajungă mămică
iar eu tătic şi bunică
amândoi ne vom juca tontoroi
vom zbura pe-un măturoi la doamne-doamne
moartea să nu ne intre în oase
să mănânce cu noi pufuleţi
să-şi prindă-n codiţe scaieţi
să strige tare-tare
că lolo şi spuki sunt cuminţi
nu scot limba jucăriilor moarte
nu lovesc păsările din magazie
nu aruncă după doamne-doamne cu ace de gămălie
lolo şi spuki sunt cuminţi
se spală în fiecare zi pe dinţi
după ce mănâncă pământ şi bomboane
în magazia din care nu vor ieşi niciodată
lolo va fi băiat spuki o fată
se vor juca amândoi tontoroi
cu lebedele-nghesuite-n coşul de gunoi
cu îngerii fără vată în nas
cântând la iarbă şi contrabas
cântece de adormit copii pe vecii

miercuri, 9 noiembrie 2011

kalahari

Poemul-roman Ținutul Celălalt cuprinde mai multe papyrusuri, dintre care unul este alcătuit doar din jucării. Jucăriile sunt poeme exagerat ludice, scrise fulgurant pentru a compensa papyrusurile dominate de figura lui Baubau și a altor personaje întunecate din copilăria noastră. Jucăriile nu au avut niciodată un scenariu exact, ci au fost scrise mai degrabă dintr-un imbold incantatoriu și sonor asociativ, în care doar plăcerea pură și demența jucăușă au contat. Uneori, dar rar totuși, scriind jucăriile, ne-am gândit la Dimov și Naum.

kalahari
(spuki şi lolo caută părinţi de împrumut)
într-o zi spuki şi lolo părăsiră orfelinatul zburând cu o minge spre cer
copilaşii sătui de orfelinat căutau un dromader cu blană de miel
ajunşi în cer se-ntâlniră cu o raţă sălbatică
făcând baloane din săpun raţa îi duse manierată
pe un nor ierbivor care mânca staniol
norul îşi scutură burta lucioasă şi cu toţii căzură în kalahari
altă zonă cu orfelini unde tanti îşi pierduse şalvarii
şalvarii preschimbaţi în cămile se jucau cu orfelini
făcându-le cocoaşe din zahăr şi ochi de delfini
în kalahari spuki şi lolo văzură lei şi ponei care alergau după ciucuri
visând ca odată şi-n ei să crească lei ce fumează trabucuri
într-un eucalipt uscat spuki găsi o monedă de 5 bani
iar lolo o eşarfă vopsită cu praf stelar
lolo îl legă pe spuki cu eşarfa la ochi să nu-i fie rău de la soare
amândoi scormoniră la rădăcinile eucaliptului
căutând un manuscris proscris în care ei piereau pe furiş
sau o bibliotecă tuaregă unde se vindeau jucării
copilaşii găsiră de fapt un cap de păpuşă fără ochi şi dinţi
care le zâmbea întruna strigând voi n-aveţi părinţi
atunci spuki luă capul de păpuşă îl unse cu frunze de eucalipt
apoi îi şopti la ureche sunt un orfelin fără venin din egipt
lolo nici nu ascultă capul de păpuşă îndrăgostită fiind de un zepelin
care transporta cerbii deşertului în locuri fără mărăcin
din zepelinul acela ieşiră doi dromaderi cam parazitoceri
pe care copilaşii îi mângâiară de parcă ar fi fost plastogrefieri
unul din dromaderi le spuse că ei sunt părinţi de închiriat
celălalt le arătă copilaşilor pântecul său cusut şi desplumat
iat-o pe mami strigă spuki ce blană are de bumbac
iată-l pe tati strigă lolo nici nu i se văd urmele de ac
dromaderii le explicară că sunt fraţi cu animalele din madagascar
care evadaseră cândva de la zoo căutându-şi fraţii din junglarar
în burta noastră e comoara pe care o căutaţi
drept care doar cu o frunză de eucalipt să ne tăiaţi
atunci lolo atinse cu o frunză un dromader pe nas
neştiind că acolo nu e burta ci organul vorbitor şi ras
spuki o certă puţin pe lolo pentru gestul necuviincios
apoi atinse dromaderii cu o frunză în creierul scămos
deodată aceştia căscară o gură cât kalahari
şi din ei tâşniră ce credeţi ai lui tanti şalvarii
pe care dacă i-ar fi purtat spuki şi lolo l-ar fi putut cuminţi pe baubau
copilaşii spuseră că ei nu vor să-l muşte pe hauhau
fiindcă fără el nu ar mai fi fost nici ţinutul celălalt
dar că ar vrea ca miorlau să fie prefăcut în dromader
ca să zboare cu sau fără ei spre cerul plastogrefier
atunci şalvarii se răsuciră înghiţindu-i pe spuki şi lolo
care se preumblau prin kalahari tot aici şi dincolo
spuki îi spuse lui lolo într-o zi fără stele fără miros
dacă mă naşti şi dacă te naşti de ce pământul e tot negru
fiindcă născându-ne unul pe altul am fost cusuţi
pe dinăuntru şi pe dinafară cu întuneric integru
dar acum vino să căutăm comoara din burta dromaderilor
să scotocim să bâiguim până găsim negriciosul vinilin
ce e acela vinilin întrebă spuki nu ştiu zise lolo
dar aşa mi-a şoptit cineva la ureche
apoi copilaşii descusură burta unui dromader
iar aici aflară o lumânare în galop cu ochi de echer
nu se găseau acolo nici aur nici alte bogăţii de la miazăzi
va fi fiind vreo lumânare de nears de nestins
zise spuki dar lolo-i răspunse baliverne aici totu-i nins
apoi descusură şi burta celui de-al doilea dromader
înăuntru însă nu se afla nimic nici măcar vrăbiuţe cu cer
comoara piraţilor era de bună seamă chiar în ei doi
întuneric integru pe dinăuntru şi pe dinafară
semne cereşti nevorbitoare cu sigilii de-argint cântând la fanfară.