Erau odată doi copii – Lolo și Spuki. Sunt și-acum. Trăiesc într-un orfelinat și suferă de o boală aflată undeva, la o limită oarecare, între sindromul Down și autism. Teama le este joc, jocul le este teama. Protecția e șubredă, personajele fantastice sar de unde nu te-aștepți, iar aspirațiile copiilor sunt mai degrabă de moarte, decât de viață. Lolo și Spuki sunt cei care își compensează izolarea cu o imaginație liberă, o proiecție a realității, plămădite întocmai pentru a face totul posibil. Asta le dă sensul și asta îi transportă în Ținutul Celălalt. Acolo unde nimic nu-i nedrept, indiferent cât e de strâmb. În Ținutul Celălalt, adus și în fața noastră de Ruxandra Cesereanu și Marius Conkan, cei doi autori care au dat viață personajelor sus-numite și călătoriei lor în versuri.
Volumul de poeme „scris la patru mâini”, lansat la librăria Book Corner Librarium, a stârnit interesul multor clujeni, astfel că numărul participanților a fost mai mare decât la foarte multe astfel de evenimente la care am luat parte. Mult de-a face cu asta a avut probabil și numele Ruxandrei Cesereanu, devenit parcă, încă de la apariția lui pe un afiș, o garanție a calității creației. Alăturarea acesteia, pentru realizarea cărții, cu unul din foștii săi studenți, Marius Conkan, a venit mai natural decât ne-am putea imagina, după cum chiar autorii ne-au împărtășit. După apariția din 2007 a volumului scris în colaborare cu Andrei Codrescu, Submarinul iertat (singura carte pe care Ruxandra a mai „împărțit-o” cu altcineva), „experimentalismul meu nu se terminase, deși cel dintre noi doi am constatat că se epuizase”, după cum declară autoarea. O consecință naturală a fost, de astfel, aceea de a căuta un alt partener de creație, Marius dovedindu-și această calitate mai mult într-o joacă. O joacă care a continuat, ba pe foi date din mână-n mână, ba prin texte trimise pe e-mail, până în punctul în care totul s-a închegat suficient cât nici măcar autorii să nu-și mai poată distinge propriile texte de cele ale partenerului. Partener care, așa cum bine îi stă unei scrieri cu pretenții întemeiate, s-a transformat, pe rând, în prieten și rival, spiritul competitiv fiind una dintre calitățile pe care un lucru făcut cu pasiune le scoate la suprafață.
Invitații celor doi autori, Sanda Cordoș (critic literar), Ion Mureșan (poet), Alex Goldiș (critic literar) au vorbit pe rând despre ceea ce este ori ar trebui să fie Ținutul celălalt. Astfel, în timp ce Sanda Cordoș îl numea „un volum experimental, dar nu un volum de experimente”, considerând, în același timp, că „este o carte cu miză mare, o carte despre moarte”, Ion Mureșan și-a expus propriile păreri, adeseori antitetice celor anterioare, cartea vorbind de această dată despre „un ținut nu al morții, ci al imaginarului, a imaginației dezlănțuite”. Poetul a mizat, în discursul lui, pe umor, pentru cucerirea auditoriului, lucru care a și funcționat din plin, plasând în același timp latura fantastică a volumului și filtrarea mesajului prin imaginația celor doi copii drept principale caracteristici – „Când în fața unui copil de 3 ani se deschide o ușă, acela este pentru el, în sine, un miracol. Când în fața unui copil de 7 ani se deschide o ușă, el își imaginează acolo un balaur, iar așa, deschiderea ușii devine pentru el un miracol. La maturitate, ne bucurăm că încă se mai deschide ușa”. În viziunea Sandei Cordoș, cartea este una puternică, atât din punct de vedere stilistic (aceasta aducând în discuție și ultimul poem al volumului, care este scris într-o limbă diferită, „limba ținutului de dincolo”), „o carte mai serioasă decât ne-am aștepta”, în timp ce poetul Ion Mureșan își concluziona speech-ul cu zâmbetul pe buze, spunând că „este o carte foarte bună, dacă reușești să o citești. Iar asta pentru că îți pune mintea în greaua situație de a se juca. Iar aici, vă spun, apar toți balaurii.”
Cel de-al treilea vorbitor, Alex Goldiș, e un obișnuit al lansărilor de carte din ultima vreme. Deși foarte tânăr, a reușit să își câștige prestigiul de critic literar cu viziune proaspătă, diferită, dar extrem de pertinentă. Acesta a luat în discuție premisele de la care pleacă acest tip de scriere „la patru mâini”, mai ales atunci când un astfel de proiect o include pe Ruxandra Cesereanu, văzută mai degrabă ca o scriitoare egocentrică, cu o personalitate îndreptată spre sine și un tip de creație autoreflexiv. În ciuda acestor prejudecăți, Alex Goldiș o identifică drept o „personalitate dialogală”, lucru care, conform percepției criticului, a și împins-o spre astfel de experimente literare. Spre deosebire, însă, de volumul lansat de aceasta împreună cu Andrei Codrescu, unde vocile personajelor erau clar diferențiate, ba chiar în conflict declarat, în Ținutul celălalt, vocile se unifică, amândoi autorii rămânând fideli aceluiași scop, acelorași condiții, aceleiași călătorii fantastice. Alex Goldiș identifică și el, prin propria-i experiență, caracteristicile definitorii volumului, aici fiind vorba despre paradoxuri. Paradoxul unui paralelism constant, între două universuri, între cele două tărâmuri, „cel fantezist, al copilăriei, și cel atroce, al morții”, care ajung totuși să se împletească, într-un mod profund discrepant. Paralelismul creat între viață și moarte, între aspirațiile prevăzute și cele stârnite, paradoxul născut dintre contextul scrierii și atmosferă. Dincolo de aceste aspecte, după cum criticul remarcă, volumul „nu prezintă discrepanțe stilistice”, în ciuda libertății cu care a fost abordat, în ciuda nenumăratelor tipuri de limbaj utilizate.
În concluzie, vă încurajez să căutați cartea în librării, să o răsfoiți și, de ce nu, să vă îmbogățiți propria bibliotecă cu ea. Nu multe sunt volumele de poezie care apar în ultima vreme, mai ales într-o formă atât de consistentă și, totuși, detaliat gândită. Pot miza pe faptul că Ținutul celălalt și-ar găsi loc în orice casă, mai ales în acelea în care ușile s-au obișnuit să nu mai ascundă niciun miracol.
Ioana Cristina Teodorescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu