Ţinutul poeziei

de Iulia Iarca Nu tocmai frecvent dăm peste o carte scrisă de doi autori care să fie ireproşabil coerentă. Cu atât mai puţin când vine vorba despre poezie. O astfel de carte este Ţinutul Celălalt, semnată de Ruxandra Cesereanu şi Marius Conkan. Meritul este mai însemnat când este vorba despre doi poeţi aparţinând a două generaţii diferite. Răspunzătoare de această omogenitate fără cusur o bănuiesc a fi, în mare parte, pe Ruxandra Cesereanu, care are experienţa unei alte cărţi „scrise la două mâini” (pentru a o cita pe autoare) împreună cu Andrei Codrescu, Submarinul iertat. Amplul poem, deşi ivit din corespondenţa acesteia cu poetul din Statele Unite, şi-a pierdut contururile autorilor lui. Pe de altă parte, şi contribuţia foarte tânărului Marius Conkan pare a fi, fără îndoială, însemnată. Corpul poeziei Ţinutului celălalt se înrudeşte, pe alocuri tematic, cu poemele din volumul de debut Soporia, publicat în 2009 la Editura Vinea. Revenind la cea mai nouă carte a celor doi poeţi, Ţinutul Celălalt, direcţia de interpretare este subtil ghidată nu mai departe de coperta a patra: „Ţinutul Celălalt (The Otherland) ar putea fi pentru vremurile noastre ceea ce, odinioară, au fost Wonderland, Neverland, ţinutul lui Oz, planeta Micului Prinţ ori Narnia, lumi cu care, de altfel, ţinutul celor doi prichindei interferează.” Aşadar, ştacheta pe care, singur, şi-o ridică volumul de faţă este una foarte ridicată. Desigur, fie numai invocând argumentul călinescian, al nevoii unei limbi universale pentru validarea unei opere de amploare universală, auto-evaluarea de mai sus este puţin prea îndrăzneaţă. Dacă însă o încadrăm în spiritul poznaş- dramatic al cărţii, credibilitatea este, la final, restabilită. Poemul-roman Ţinutul Celălalt este o extraordinară poveste. Universul infantil este explorat până în cele mai fabuloase vise, unde autorii se joacă cu un limbaj foarte divers lexical. Oriunde ai deschide-o, paginile arată ca dintr-o carte pentru copii foarte viu colorată, numai că în locul imaginilor sunt cuvinte. La fel de colorate, la fel de explozive. Despre ce vorbeşte, până la urmă, această poveste neobişnuită? Totul începe cu un soi de rezumat, adevăratul cuprins al cărţii, pentru că, fără glume sau ocolişuri, ceea ce urmează împlineşte întocmai promisiunea de început: „Ţinutul Celălalt/ în care e vorba despre spuki şi lolo, doi copilaşi/ aflaţi la orfelinat, despre o tanti şi un baubau, despre/ doamne-doamne pe care cei doi copilaşi îl caută şi prin/ care zboară un avion de hârtie, despre o călătorie/ dus-întors prin frigider în care se iveşte un poştaş care/ aduce scrisori de nicăieri, despre îngerii cu părul negru,/ despre cum prichindeii visează încrucişat, despre alisa de/ o sută de ani care va fi vindecată, despre cum spuki/ prefăcut în baubau o închide pe lolo în pivniţă şi despre/ cu orfelinatul arde, apoi despre doamne-doamne care e/ schizo-schizo, despre varicelă şi apolodor, despre/ scamatorul nivaec- ţineva, despre o vrăjitorie voodoo şi un/ cal gri, despre aripi şi polonice, despre cum copilaşii ajung/ la creatorii lor şi îi ceartă, despre cum spuki şi lolo sunt/ judecaţi de tribunalul de acadele, despre prosepina/ supraînstelata, care îi duce pe prichindei în hadesedah/ despre o serbare unde sunt invitaţi un poştaş buclucaş şi/ doamnedoamne, despre planeta merlospusoar şi cum s-a/ născut ea cu ajutorul micului prinţ, despre cele două/ morţi şi cele două vise (alpha şi omega), despre o ninsoare/ la orfelinat şi fengşuiala lui tanti, despre cum copilaşii îl/ întâlnesc pe îngerul euthanas, despre cum autorii îşi/ inventează heteronimi, despre jeff care trăieşte în cuptorul/ de la orfelinat, despre nevermorelandia şi îngerul azrael,/ despre o lebădă neagră şi moartă, despre nişte jucării/ cântăreţe, despre aleph şi cum se îmbolnăvesc creatorii,/ despre spuki şi lolo care ajung în kalahari şi în zona/ emoticoanelor, despre o lecţie de poezie, despre/ ambatzada tzua şi misisip, despre cum copilaşii întâlnesc/ o spălătoreasă cu batic negru, despre ecleziastul din/ orleoland pe rue bombon, despre cum la început şi la/ sfârşit a fost olikups, zeul orfelinatului.” Dincolo de tematica viu colorată, muzicalitatea fiecărui poem în parte arată că, în spatele componentei ludice, stă o minuţiozitate riguroasă. Proiectul celor doi autori pare a fi un joc dintre cele mai serioase. Iar rezultatul este impresia cititorului că se află, pe parcursul a 202 pagini, într-un adevărat Ţinut al poeziei

(text apărut în România literară)